ads



Vietăţi nemaivăzute in adancul oceanului (video)

Creveţi fără ochi şi anemone cu tentacule albe au fost fotografiate în apropierea unor fisuri în planşeul oceanic, prin care iese apă a cărei temperatură poate ajunge până la 450 de grade Celsius.
Izvoarele termale submarine, botezate Beebe Vent Field, în onoarea primului om de ştiinţă care s-a aventurat în adâncul oceanelor, au fost descoperite în Marea Caraibelor, la sud de Insulele Cayman.
În 2010, geochimistul Doug Connelly de la Centrul Britanic de Oceanografie şi biologul Jon Copley de la Universitatea Southampton au folosit un robot submarin, cu capacitatea de a se scufunda la adâncimi mari, pentru a analiza fundul mării. Astfel au fost descoperite noi izvoare hidrotermale submarine care se ridică aproape trei kilometri de pe fundul mării, în apropiere de muntele submarin Dent.
Descoperirea arată că aceste izvoare hidrotermale submarine sunt mult mai răspândite decât se credea iniţial. În plus, camerele de luat vederi de pe robotul submarin au surprins imagini uimitoare ale unor specii noi, printre care şi un crevete depigmentat, cu aspect fantomatic, botezat Rimicaris hybisae şi care creşte în colonii de până la 2000 de exemplare pe metru pătrat. Lipsiţi de ochi normali, aceşti creveţi au un organ sensibil la lumină situat pe spate şi care îi ajută să navigheze.
O altă specie înrudită, numită Rimicaris exoculata a fost descoperită în zona unui izvor hidrotermal submarin aflat la 4000 de kilometri de Dorsala Atlantică.
Pe lângă crevetele pal, la muntele Dent au fost găsite şi alte vietăţi precum un peşte cu aspect serpentiform, o specie necunoscută de melci şi un crustaceu amfipod, a cărui înfăţişare aminteşte de un purice.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Links

Real Time Web Analytics ping fast  my blog, website, or RSS feed for Free Blogs lists and reviews GeoURLYahoo bot last visit powered by MyPagerank.NetMsn bot last visit powered by MyPagerank.Net Free Automatic Backlink 1000 Backlinks Free 100K Backlinks Backlinks Center Free SEO Backlinks Instant Backlinks SEO Bookmarks Dofollow Backlinks Premium Backlinks Top SEO BacklinksInternet blogs Search Engine Submission - AddMe goBlogz,Anunturi,Blog Directory,1-Hit Free Search Engine Submit,FREE Search Engine SubmissionTry My SEO Tool, SEO Tools Ping Blog Now BlogWiki.ro